„Știi ce am înțeles? Că totul s-a întâmplat pentru că trebuia să se întâmple. Eu, Mihai Neșu, credeam că sunt indestructibil. In-des-truc-ti-bil! Pănă să mă accidentez, asta credeam. Acum știu altceva”.
Sunt puține momentele în care te blochezi în fața tastaturii și a calculatorului. Și mai puține sunt cele în care, în timp ce redactezi o știre, simți că ai vrea să te revolți. Nu știi clar împotriva cui sau a ce, dar în timp ce încerci să îți găsești cuvintele, prin minte ți se ciocnesc fel și fel de gânduri. Ultima dată când te-ai plâns că viața nu te ține în palmă, în loc să te ridici de la pământ, ai preferat să mai zăbovești puțin și să arăți cu degetul către nedreptatea prin care ești supus să treci. Una oricum inexistentă în comparație cu ultimii trei ani din viața lui Mihai. Din scaunul cu rotile, fostul jucător și-a văzut soția plecând în căutarea unei familii pe care el nu i-o mai putea oferi, și-a condus mama pe ultimul drum și a fost martor al depresiei figurii paterne. Duminică, cel din urmă pierdea lupta cu viața, lăsând în urmă un copil pentru care tragediile nu contenesc să vină.
Te revolți atunci când te gândești la Mihai Neșu. Și cum ai putea să nu o faci? Mulți dintre noi primim a doua șansă de la viață atunci când nu știm să profităm de prima. Ba uneori vine și a treia, și a patra. Chiar și a cincea! Neșu a recepționat o lovitură stupidă în timpul unui antrenament. Iar de atunci, între ședințe lungi și dureroase în care încerca să-și recapete simțurile, viața l-a tot lovit. O dată, de două ori, de trei ori. Nu știi care dintre ele a durut mai tare, dar orădeanul a încasat le-a încasat pe toate cu demnitate.
Poate că acum a rămas al nimănui, dar e mulțumit că a avut ocazia să-și petreacă ultimele luni alături de părinți, să îi mai supere puțin cu obrăzniciile lui. Greu de crezut că Neșu a ieșit vreodată din cuvântul celor care l-au crescut. Nu a părut niciodată să se încadreze în vreun tipar, altul decât cel al cumințeniei și al bunului simț.
De duminică seara, cei doi își privesc fiul de undeva de sus. Până și cel mai sceptic dintre cei care au avut ocazia să afle povestea lui Neșu speră ca Monica și Mircea, mama și tatăl, ținându-se de mână, să reușească să înduplece pe cineva pentru ca Mihai, copilul care probabil nu a greșit niciodată cu nimic, să aibă parte de ani mai buni.
Când închei știrea legată de moartea tatălui lui Neșu, ești în continuare revoltat. Dar tot nu știi pe cine ar trebui să tragi la răspundere. Spui, pentru a nu știu câta oară, că viața e nedreaptă. Doar că acum nu te mai gândești la tine, ci la un bărbat care îl plânge într-o casă din Oradea pe cel care în ultimele luni din viață își găsea liniștea pictând icoane și sperând în minuni.
Avusese parte de un miracol în urmă cu 31 de ani, când credea că viața e generoasă cu el. Îl cheamă Mihai și te cutremuri atunci când te gândești prin câte a trecut.
Știrile continuă să curgă în redacție. Cine e selecționer, ce mai face Burleanu, ce a mai declarat Mircea Sandu? Ce mai contează acum!?
„Totul în viață este, de fapt, foarte simplu. După ce m-am accidentat am constatat că trăim complicat. Gândim complicat, mâncăm complicat. Simplific și mi-e mai bine. Doar câteva lucruri sunt importante: să crezi, să iubești, să te dăruiești”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER